Ești unul dintre acei părinți care adoră să-și îmbrace pruncul cu hăinuțe adorabile și simpatice? Dacă da, trebuie să știi că și în acest an designerii de haine pentru cei mici se întrec în cele mai încântătoare propuneri, nu doar pentru vestimentația de zi, ci și pentru ținutele elegante, de ocazie.
Chiar dacă pentru copii, lejeritatea și confortul trebuie să primeze la îmbrăcăminte, există ocazii în care trebuie să alegi o costumație de gală pentru micuțul tău. O aniversare în familie, o nuntă la care va fi și el participant sau de ce nu, propriul botez pentru care trebuie să-i pregătești trusoul sunt evenimente deosebite, care se cer pregătite atent. În plus, dacă faci alegerile potrivite, băiatul tău va îndrăgi să poarte costume sau ținute speciale și pe viitor.
Îți prezentăm câteva modele de costume de ocazie în care îți poți îmbrăca băiețelul în acest an, dar și cele mai bune recomandări de materiale și culori care se poartă în 2022.
Culori de costume pentru băieței. Top 4 recomandări
Culorile la modă în 2022 sunt cele calme, reconfortante, care fac trimitere la natură și la liniștea pe care o găsim în mijlocul ei. După doi ani agitați, căutăm să regăsim calmul și echilibrul de care avem nevoie prin tonurile de care ne înconjurăm, inclusiv la îmbrăcăminte.
Dacă ești în căutarea unor ținute de ceremonie, fie că este vorba despre un botez sau un alt eveniment de seamă, alege pentru băiețelul tău un costum în culori calde și din materiale de cea mai bună calitate. Iată ce propuneri avem pentru tine în acest sens.
- Set pentru botez în culori reconfortante
Botezul este un eveniment deosebit în viața unei familii, iar detaliile pentru o astfel de ocazie trebuie pregătite din timp și meticulos, pentru a respecta obiceiurile și tradițiile.
Bebelușul tău poate arăta spectaculos la propriul botez într-un costumaș format din cămașă și pantaloni din stofă ușoară. Setul Kevin este potrivit pentru o astfel de ocazie, deoarece pantalonașii au un croi modern, iar cămașa, realizată din bumbac premium de cea mai bună calitate, este de tip tunică. Întregul costum poate fi astfel îmbrăcat și dezbrăcat cu ușurință, ceea ce este un plus pentru părinții și nașii care îl creștinează pe cel mic.
Un astfel de costum de botez este recomandat mai ales pentru bebelușii între 6-24 de luni, care au deja o anumită lungime și o formă mai bine definită a corpului, mărimile care corespund acestor vârste, respectiv dimensiuni, fiind între 68-92 cm. Setul Kevin pentru băieți este realizat în culori calde, relaxante, astfel că micuțul tău va fi perfect adaptat trendurilor anului 2022 prin hainele pe care le poartă.
- Set băiețel–Marc, în culori universale
Un alt set de haine de bebeluși pentru 1-2 ani este cel format din 3 piese: pantaloni din stofă moale, cămașă tip body și un bomber din stofă cu fibre de lână, în culori universale.Datorită calității excelente a materialelor din care este realizat, dar și a pieselor care îl compun, setul Marc este o propunere de ținută potrivită unui eveniment special dar nu numai. Asortat cu un body sau un t-shirt, este perfect și ca ținută casual, de zi pentru băiețelul tău. Jachețica tip bomber este inspirată din stilul urban contemporan, iar pantalonașii au un croi slim, perfect pentru a-l face pe micuțul tău o vedetă.
Setul merge perfect la ocazii speciale (o aniversare sau un botez), dacă e purtat fix cu acea cămașă cu pliuri realizată din bumbac organic premium, dar poate fi adaptat și pentru zi, alături de un body obișnuit.
- Set Armin, pentru băieței – în alb și negru
Dacă ești în căutarea unei alte ținute elegante pentru copilul tău, dar care să-i ofere maximum de confort la purtare, alege setul pentru băieței Armin, format din cămașă și pantaloni. Cu aspect clasic, lejer și ușor de îmbrăcat, acest costumaș trebuie să facă parte din garderoba micuțului tău, fiind o opțiune potrivită atât pentru evenimente, cât și pentru orice alt look de zi.
Materialele naturale, precum bumbacul organic premium sau stofa din care este realizat pantalonul, sunt delicate cu pielea sensibilă a celor mici, iar croiul modern, cu manșete aplicate, îl face o alegere potrivită pentru ca micuțul tău să fie la modă în 2022. Costumașul este recomandat mai ales pentru evenimentele care au loc în sezonul cald.
- Costum băiețel – Eric, în nuanțe închise
O altă recomandare de ținută de botez ori pentru ocazii speciale, potrivită pentru anul curent este costumul de băieți Eric. Setul este ideal, de exemplu, pentru prima petrecere a micuțului, fiind format din patru piese: sacou cambrat cu revere, vestă cu două buzunare, pantalonași slim și o șapcă extrem de simpatică pentru cap.
Piesele care compun acest drăgălaș set pentru băieței sunt realizate din materiale de calitate premium, moi, catifelate și plăcute la atingere. În plus, designul special și croiala sofisticată îl vor face pe juniorul tău să poarte acest costumaș haios atât la evenimente deosebite, precum și în zile obișnuite, de exemplu la ieșirile în parc alături de bunici. Garantat va fi foarte la modă, în orice moment!
Cum alegi costumul potrivit pentru băiețelul tău?
Iată mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta să faci alegerile ideale de costume pentru băiețelul tău:
Caută materiale naturale pentru hainele de copii
Pentru confortul și sănătatea copilului tău, alege întotdeauna pentru costumele, cămășile, hanoracele și body-urile sale materiale premium, de cea mai bună calitate. În acest sens, cele mai potrivite sunt inul, bumbacul, lâna de tip fleece sau baby alpaca ori stofa (pentru costumele de ocazie). Aceste texturi naturale, moi și neabrazive lasă pielea să respire și nu provoacă iritații sau alergii celui mic.
Folosește o schemă de culori generală
Pentru băieței, mai ales, este indicat să alegi o schemă de culori universale, neutre, care pot fi combinate în feluri variate fără a necesita combinații prea solicitante. Din acest motiv, culorile anului 2022, calme și reconfortante precum gri deschis, bej, crem sau bleu sunt perfecte pentru costumele de zi și de ocazie pentru băieți.
Ține cont de aspect, dar și de confort
Atunci când alegi ținutele pentru băieți, trebuie să ai în vedere atât aspectul cât și confortul pe care îl oferă un costum la purtare. Seturile pentru băieței realizate în atelierele Mon Bebe sunt realizate întotdeauna din materiale premium de cea mai bună calitate, precum stofă sau bumbac organic, iar croiul le permite celor mici sa se miste liber.