Cum să alegi haine de calitate pentru copilul tău? Criterii de care să ții cont

Foto

Cărui părinte nu-i place să cumpere haine pentru copilul său? Trebuie să recunoaștem că primul criteriu la care ne raportăm se referă la model și aspectul general. Cu toate acestea, factorii pe care ar trebui să îi luăm în calcul sunt destul de numeroși, incluzând: siguranța, confortul, materialul, designul, dar și preferințele copilului. 

Oferta variată pe care o găsim pe piață ne pune cu atât mai mult în dificultate, iar uneori ne face să ne simțim depășiți în alegerea hainelor potrivite. Dacă și tu te lupți cu nesiguranța atunci când trebuie să alegi îmbrăcăminte pentru copii, am pregătit o scurtă listă cu recomandări care te vor ajuta să iei cele mai bune decizii. 

Atunci când cumperi haine pentru copil, prima regulă se referă la siguranță și confort. Asta înseamnă ca hainele să poată fi îmbrăcate ușor, să nu aibă elemente care pot răni sau zgâria. De asemenea, nu trebuie să existe elemente care se pot desprinde și care pot fi înghițite de copil și care pot avea consecințe foarte grave. În plus, hainele trebuie să fie comode și să nu îl strângă cu elastice ori să îl incomodele atunci când se joacă. 

Materialele din care sunt confecționate hainele trebuie să fie de calitate și din fibre naturale. Bumbacul este, în general,  cea mai bună alegere, în special pentru copiii mici. Alte variante includ lâna, inul și chiar mătasea naturală. Nu cumpăra haine din fibre sintetice, cum este poliesterul, deoarece împiedică pielea să respire și poate favoriza apariția eczemelor sau alergiilor. 

Hainele trebuie să fie rezistente la spălat, inclusiv la mașina de spălat. Copiii se murdăresc mult și des, astfel încât hainele lor au nevoie de spălări aproape zilnice. Alege programe delicate la mașină, speciale pentru hainele copiilor. 

Este recomandată evitarea hainelor elegante, mai ales la copiii sub 3 ani. Este important să îl poți îmbrăca și dezbrăca rapid pe cel mic, așa că alege haine care se pretează cel mai bine în acest sens. Evită curelele, nasturii sau pietrele, deoarece pot irita pielea copilului. Majoritatea hainelor elegante sunt pentru arătat nu pentru purtat, nefiind foarte confortabile și împiedicând mișcările copilului. 

Hainele de calitate au funcție ergonomică. Aceasta se focusează pe facilitarea mișcării celor mici, susținându-i în încercările lor de a se deplasa liber. Aceste haine au elemente de fixare din cauciuc, în special capse care se închid foarte ușor. 

Tricourile și salopetele sunt printre cele mai apreciate piese vestimentare, deoarece sunt comode și se îmbracă foarte ușor. Tricourile trebuie să aibă capse pe unul dintre umeri pentru ca cel mic să nu se sperie atunci cînd îi tragi tricoul peste față. Iar salopeta trebuie să aibă bretele reglabile, astfel încât să poată fi îmbrăcată ușor, la rândul ei, și să poată fi ajustabilă în funcție de activitățile pe care le desfăsoară cel mic. 

Cand cel mic a împlinit vârsta la care începe să meargă la oliță, trebuie să alegi haine de calitate, pe care copilul tău să le poată pune și scoate cu ușurință, singur. Lenjeria de corp trebuie adăugată la lista de cumpărături pentru cel mic, care va renunța la body-urile cu care era obișnuit. Și aici alege materiale moi, din bumbac, care protejează pielea. 

Termenul de “culori potrivite” atunci când vine vorba despre hainele de copii, nu are legătură cu culoarea în sine. Se referă mai degrabă la calitatea vopselelor utilizate, care nu trebuie să fie toxice. Alege doar haine colorate cu vopsea organică și care nu iese la spălat. Imprimeurile de pe haine, care sunt realizate cu vopsele obișnuite, pot conține ftalați, niște compuși chimici foarte dăunători care afectează sănătatea și dezvoltarea copiilor. 

This Post Has 2 Comments

Lasă un răspuns